joi, 24 ianuarie 2013

"PUTEREA STĂ-N UNIRE!"


Puterea stă-n UNIRE!

Biblioteca Şcolii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” a fost azi gazda primitoare a elevilor din clasa a IV-a C - înv. Ana Coardoş- care şi - au amintit azi cât de importantă a fost coroana pusă pe fruntea lui Alexandru Ioan Cuza acum 154 de ani!
În ciuda vârstei lor , au devenit conştienţi că Unirea a consfinţit dreptul strămoşilor noştri de a-şi alege singuri domnitorul căruia puteau să-i spună „Fii simplu , măria ta, fii domn cetăţean...”. Ei au recitat versuri care au avut ca laitmotiv cuvintele UNIRE, ţară, popor, limbă şi pace, prinzându-se, la propriu şi la figurat, în Hora Unirii, chiar acolo, în bibliotecă, iar doamna dir. Adina Cosma şi doamna bibliotecar Diana Sfara le-au întins imediat mâna.



După aceste momente încărcate de emoţie, în bibliotecă au intrat echipajele elevilor claselor a VIII-a care s-au înscris la concursul ”UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE” organizat de profesorii Constantin Nicolae Stănoiu şi Lucian Paul.





 Ei s-au pregătit intens, astfel încât rezolvarea chestionarelor primite nu a ridicat pentru ei niciun fel de problemă, mai ales că doamna bibliotecar a asigurat un fond sonor adevat. Diplomele primite acolo, în faţa expoziţiei tematice pe care singuri au realizat-o, au adus multe zâmbete pline de satisfacţie. Au fost dornici să facă poze alături de portretul lui Alexandru Ioan Cuza, realizat de elevul Raul Fozecaş , cl. A VII-a A, ajutat de dl. profesor de desen Octavian Pop.


În holul şcolii, dl. profesor Constantin Nicolae Stănoiu a susţinut o aserţiune pe aceastră temă, iar elevii din clasa pe care o conduce ca diriginte- clasa a VIII-a A, au prezentat etapele esenţiale ale realizării Unirii, emoţionând publicul atunci când au prezentat „Discursul lui Mihail Kogălniceanu în Corpurile Legiuitoare din 5 ianuarie 1859” , Jurământul lui Alexandru Ioan Cuza, implicarea lui Vasile Alecsandri în mişcarea unionistă, dar şi multe dintre versurile care au intrat de multă vreme în antologiile de literatură patriotică. Ei au beneficiat şi de sprijinul doamnei prof. Anca Găvrişan.

Corul şcolii- prof. coordonator Adrian Iercoşan- a intonat nu numai „Deşteaptă-te, române!” şi Hora Unirii , ci şi alte ode menite să reînvie în memoria celor prezenţi spiritul „zilei de aur a veacului” al XIX- lea.
Manifestarea s-a încheiat cu îndemnul doamnei dir. Adina Cosma de a nu uita niciodată efortul pe care marile personalităţi ale istoriei şi culturii noastre l-au depus ca ofrandă pe altarul unei idei atât de nobile cum a fost Unirea Principatelor Române.
Înregistrarea video a fost realizată de doamna prof. Daniela Buda, căreia îi mulţumim pe această cale.

Un moment dedicat poetului Mihai Eminescu, ce a cuprins recitari, cantece, dar si interpretari de poezie, s-a desfasurat, in 17 ianuarie, la biblioteca Scolii “Alexandru Ivasiuc” din Baia Mare. La aniversarea celor 162 de ani de la nasterea “Luceafarului” de la Ipotesti au participat elevi talentati de la trei scoli baimarene, ce s-au dovedit nu doar familiarizati cu opera poetului, ci, in postura de mici critici, au incercat timide interpretari pe texte eminesciene care se studiaza mai putin la clasa, surprinzandu-si la final dascalii prin ideile expuse. Pe un fond muzical adecvat, elevi din clasa a V-a de la scolile “Alexandru Ivasiuc”, "Avram Iancu” si “Vasile Alecsandri”, iubitori de poezie si implicati in diferite cercuri literare, au marcat 162 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu printr-un spectacol de recitari, dramatizari si cantece, intitulat sugestiv “Vis de ianuarie”, ce s-a derulat la Biblioteca Scolii “Alexandru Ivasiuc”.

Foto Activitate Eminescu la Ivasiuc (c) eMM.roMomentul cel mai asteptat de copii, dar si de dascali, a fost, insa, provocarea elevilor la mici interpretari de texte – in versuri sau proza - din opera poetului sau dedicate acestuia. Poezia "Tu esti", ce apartine profesoarei Elena Muntean, a constituit unul dintre textele-suport alese pentru analiza.

“E un mod de a-i stimula la lectura si de a-i determina sa se apropie de poezie. Cum astazi se citeste din ce in ce mai putin, astfel de activitati creative sunt benefice. In plus, ii ajuta pe elevi sa socializeze, intr-o lume in care se comunica mai mult… pe mess”, a marturisit Elena Calincan, profesoara la Scoala “Vasile Alecsandri”.
Foto Activitate Eminescu la Ivasiuc (c) eMM.roActivitatea face parte dintr-un proiect mai amplu si a fost coordonata de profesoarele Maria Hosu, Elena Pop (bibliotecar) – Scoala “Alexandru Ivasiuc – Elena Muntean – Scoala “Avram Iancu”- Elena Calincan, Corina Cordea, Tania Ferstean si Anca Gavrisan – Scoala “Vasile Alecsandri” din Baia Mare.
In cadrul aceluiasi proiect, care se va derula si in urmatorii ani, vor avea loc intalniri periodice pe diverse teme, scopul principal al acestora fiind stimularea lecturii si a spiritului creator in randul copiilor talentati de la cele trei scoli. Dascalii coordonatori spera ca toate actiunile desfasurate sa fie cuprinse, la final, intr-o revista.

prof. Monica Pop

marți, 15 ianuarie 2013

 ZIUA CÂND LUCEFERII RĂSAR

    
    Azi, 15 ianuarie 2013, elevii Şcolii "Vasile Alecsandri"Baia Mare, coordonaţi de profesorii lor, şi-au reamintit drumul care duce LA STEAUA lui Eminescu. "Îmbieţi" de armonia clinchetului din poemele ce au vestit întemeierea  ţării POESIS , ei au înveşmântat  în strai de sărbătoare orele de curs, dovedind că şcoala e mai plăcută când se face altfel. 

        Ca adevăraţi "CAVALERI AI LIMBII ROMÂNE"- aşa cum le place să-şi spună de când au ajuns "gimnazeaşti"-elevii clasei a V-a B au îndrăznit- primii- să descifreze  poeziile lui Eminescu, traducându-le prin desenele pe care le-au prezentat colegilor din clasa lor şi din alte clase. M-au cam obligat să le promit diploma LUCEAFĂRUL pentru implicarea lor plină de emoţie şi de prospeţime. 
       Apoi, elevii doamnelor profesoare Anca Găvrişan , Adina Iosif, Corina Cordea, Elena Calincan  - clasele  a VII-a C , a VIII-a A, a V-a A, a VI-a B - au prezentat " fişa de autor" întocmită nu atât în funcţie de reperele existenţiale, cât mai ales de cele valorice . Au recitat poezii, au spicuit cele mai frumoase aprecieri critice şi chiar au cântat , au realizat un dialog imaginar cu această covârşitoare  personalitate a culturii noastre, pe care "Azi o  vedem , şi nu e".
      Elevii noştri au pregătit şi prezentări POWERPOINT, dar - pentru că acestă săptămână îi este dedicată în totalitate lui Eminescu - ele vor fi prezentate pe parcurs.
       Doamna Anca Găvrişan a propus ca în acestă săptămână să scriem pe tablă versurile care măsoară distanţa de la noi la  geniu : 
"Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."


      La acestă activitate au participat doamnele directoare Adina Cosma şi Laura Conţ, bucuroase, desigur, să vadă cum cresc noile generaţii de "eminsescuţi".
      Le mulţumim pentru sprijinul acordat atât dumnealor cât şi doamnelor prof. Daniela Buda , Diana Sfara- bibliotecar- şi d-nei administrator Anca Pop, dar mai ales, trebuie să le fim recunoscători elevilor noştri pentru încercarea  lor de a  se situa sub zodia nemuririi.

Prof.  Elena Calincan
http://www.actualmm.ro/scoala-generala-vasile-alecsandri-baia-mare-ziua-cand-luceferii-rasar/
http://www.ziarelive.ro/stiri/mihai-eminescu-omagiat-de-elevii-scolii-vasile-alecsandri-baia-mare.html
http://www.ziarmm.ro/