RĂSĂRIT DE LUCEAFĂR
Acum, când ning poeme peste ţară, înveşmântând sărbătoreşte graiul neamului, ne-am adunat cuvintele-n corole, le-am legat cu iubire-ntr-un buchet pe care, noi, cei de sub vremi, mistuiţi de dorul înaltului, le aşezăm ca nevrednică ofrandă pe altarul inimii nemuritorului POET.
Evocându-l , acum, „în clipa cea repede ce ni s-a dat”, suntem alături de el, suntem aşchii de eternitate, fărâme rupte din stelele pe care Hyperion ( Cel pe Sus Mergătoriul, cum îi tălmăcesc numele strănepoţii lui Platon) , le zărise în zborul lui ceresc . Şi nu poate să fie altfel, doar Poetul ne şopteşte tainic:”Spun mite- zice singur – că orice om în lume/ Pe-a cerului nemargini el are-o blândă stea, /Ce-n cartea veciniciei e-unită cu-a lui nume, / Că pentru el s-aprinde lumina ei de nea.”
Atâta vreme cât îi vom rosti numele, toate cerurile îl vor râvni pe EMINESCU pentru a nu sta veşnic în tăcute văi de haos, fiindcă „La început, a fost cuvântul...”.
Eminescu e cel mai frumos cuvânt românesc .
Astăzi, pentru El îşi redeschid petalele florile albastre ale neuitării.
Prof. Calincan Elena
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu